Jurnalul parizian al unui român desţărat

Încep un adevărat jurnal parizian. După 19 ani de când trăiesc în Franţa, în localitaţile Chatenay-Malabry, Guyancourt şi Elancourt, din sudul Parisului, în care m-a condus soarta. Îngerul răscrucilor. Vreau să mă conving că nu m-am smuls degeaba din rădăcini. Călătoria mea spre Soare Apune nu va fi fost inutilă, deşi aducătoare de atîtea zdruncinări sufleteşti şi trupeşti pentru pruncii mei şi pentru mine. Să fi fost oare pentru a mă întoarce în suflet acasă sau ca să pot pricepe mai bine, de la distanţă, ce nu caut aici, ce nu am găsit aici, ce am pierdut acolo ? Şi de ce am sentimentul că plecarea aceea a fost prea târzie ? Nu aveam totuşi decât 46 de ani. Acum am 65 trecuţi.
Ca să putem trăi corect, pensia nu-mi ajunge. Şi căutând de lucru aici, am găsit ceva la care nu mă gândisem niciodată deşi, teoretic, un absolvent de filologie în România devine de obicei profesor. În cazul meu ar fi trebuit să devin profesor de limbă română în 1963. Ceea ce nu s-a întâmplat. Am devenit însă, printr-o întâmplare, profesor de limbă şi civilizaţie română la Institutul Cultural Român din Paris din toamna acestui an. Şi chiar îmi place.
Dan Culcer

Publicat de Dan Culcer

Ardelean deplasat. Suliniot, născut la 15 iunie 1941 şi reexportat la o săptămână după naştere, când România a intrat în război (22 iunie 1941). Scriitor. Exilat ardelean devenit partizan parizian. Parizianul începe să scrie despre Franţa, ţara în care trăieşte, munceşte, gândeşte şi unde va muri când îi va veni sorocul.

Un gând despre „Jurnalul parizian al unui român desţărat

  1. Un om eminent ca dvs., iata ca descopera „hazardul”…
    Viata este si cum ne-o facem noi, dar cel putin si in egala masura, si cum ne-o fac altii..
    Imi dau seama ca sunteti un tip foarte atent la detalii… un profesionist… si probabil ca si foarte exigent… Dar, pana la urma, nu totul (gnosticeste vorbind macar) trece prin stomah? De ce dvs acolo la Paris, si aici in Romania imbecilii care distrug generatii zboara ca niste irondele?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.